Întrebări frecvente
Cât de repede se livrează comenzile?
În secțiunea "Termeni și condiții" am pus un termen de 3 zile lucrătoare, dar sunt doar câteva excepții cazurile în care am trimis mai târziu de ziua următoare plasării comenzii.
Trimiți daruri cu dor în afara României?
Trimit oriunde poate duce Poșta Română. Poți opta pentru orice alt tip de curier dacă îți asumi costul și responsabilitatea transportului.
Pe site apar produse cu stoc epuizat. Se pot reface?
În marea majoritate a cazurilor, da, se pot reface, dar e cel mai bine să mă anunți ca să le pot prioritiza pe cele pe care le dorești. Folosește orice metodă din pagina Contact.
Se pot realiza alte modele?
Se pot realiza foarte multe modele, dar am o limitare legată de lățimea motivului. Trimite-mi o fotografie cu modelul dorit și îți voi spune dacă se poate așa cum e sau are nevoie de o adaptare.
De cât timp e nevoie pentru o comandă personalizată?
Ia în calcul un interval de câteva săptămâni. Bineînțeles, depinde de cantitate și model.
Sunt foarte multe produse pe site. Cum pot filtra căutările?
Pe site sunt două magazine diferite care se pot accesa direct din meniul principal ("Dar cu dor" și "Angelit Script"). Pe lângă categoriile de produs, sunt multe unelte pentru filtrare pe site. În Magazinul "Dar cu dor" există filtre de preț, de culoare, de finețe a mărgelelor și de lățime. Pe lânga acestea există la produse etichetele de produs care te pot duce la produse similare. Nu în ultimul rând, există funcția de căutare, care caută cuvântul preferat în titlu, în descriere sau printre etichetele de produs.
Ce diferență e între mărgelele mărunte și cele fine?
Este precizată la fiecare produs dimensiunea mărgelelor, 2mm cele mărunte și 1.4-1.5 mm cele mai fine mărgeluțe. Nici măcar în fotografie nu se poate surprinde diferența prea bine. Modelul fin este mai mărunt și are aspectul de mai bogat. Când ai în mână două produse cu ambele tipuri de mărgele diferența este evidentă, și uneori, surprinzătoare.
Se pot returna produsele?
Se pot returna produsele respectând legislația în vigoare. Mai multe detalii aici: https://darcudor.ro/retur.
Câte persoane lucrează în atelierul Dar cu dor.
Mai nou suntem 3-4 perechi de mâini dar 99% din activitate mă ocup eu (Alexandrina) de producție și toate celelalte departamente.
Accept orice solicitare de informație suplimentară sau sugestie direct și personal. Contact
Cum pot învăța să fac astfel de produse?
Realizez, la cerere, ateliere de țesut cu mărgele atât cu copii cât și cu adulți.